Bună, dragile mele!
Astăzi vreau să vă prezint câteva produse pe care le-am tot folosit vara aceasta şi mi-au plăcut foarte mult.
Sunt sigură că aţi văzut toate reclamele ce se fac în jurul noilor şampoane şi balsamuri de păr de la Wash&GO. Deşi nu am mai folosit de ceva timp produse de păr din această gamă, am fost încântată să le redescopăr. Pe lângă mirosul ce îmi stârneşte amintiri din copilărie (mi se pare că nu l-au schimbat cu trecerea anilor), vreau să vă spun că am rămas plăcut surprinsă de efectul lor asupra părului meu. Pentru că am părul lung şi des, după o zi de la spălare, părul meu nu mai are acelaşi volum de la rădăcina. Da, îmi stă încă bine pentru că este natural ondulat, însă de multe ori îmi doresc mai mult volum. Cu ajutorul şamponului cu extract de lavandă de la Wash&Go, părul meu a căpătat mai mult volum pentru o lungă durata. Balsamul de păr cu extract de muşeţel de la Wash&Go miroase senzaţional şi lasă un păr moale, strălucitor, uşor de pieptănat, fără să îl încarce. Cu ajutorul celor două produse reuşesc să am un păr aşa cum îmi doresc: fin la atingere, cu volum, nu mi se mai îngraşă repede şi uşor de pieptănat. Unde mai punem şi faptul că au un preţ foarte mic? Împreună le puteţi achiziţiona chiar şi la preţul de 20 lei.
Pentru că încă este vară şi este extrem de cald, nu îmi place să folosesc parfumuri puternice, aşa că apa de toaletă şi spray-ul de corp de la BU Absolute Me sunt o alegere perfectă. Au un miros dulce, floral, persistă bine, însă nu sunt foarte puternice, ceea ce este un lucru pozitiv pentru mine. Nu îmi place să deranjez pe cei din jurul meu cu mirosuri tari, mai ales că nu tuturor ne place acelaşi parfum.
Vara aceasta m-am bronzat, aşa că fondurile mele de ten nu se mai potriveau cu nuanţa actuală a tenului meu. Elmiplant CC Cream cu extract de gutuie mi-a venit în ajutor. Am folosit nuanţa mediu care mi s-a potrivit ca o mănuşă. Are o formulă uşoară care pătrunde lejer în piele, acoperă destul de bine imperfecţiunile tenului şi anume roşeaţa şi acneea, hidratează şi uniformizează. De asemenea, are şi SPF 20. O consider crema de faţă ideală pentru o zi toridă de vară atunci când ai nevoie de un machiaj simplu şi lejer. Acest produs este îmbogăţit cu ingrediente 100% naturale obţinute prin metode blânde, eco-friendly.
Voi aţi încercat aceste produse? Sunt curioasă ce produse v-au încântat în mod special vara aceasta.
With love,
Miss R
Bineinteles ca am incercat produsele de la Wash&Go. Cine nu le-a incercat oare? 😄😄 mereu am fost fascinata de ceea ce promiteau ele si de parul fetelor din reclama care arata wow! Imi amintesc ca il foloseam foarte des cand eram mai mica si sunt placut surprinsa ca pretul lor a ramas la fel de accesibil pentru ceea ce ofera!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu prea m-am inteles cu produsele de la Wash & Go, dar imi plac cele de la B.U si elmiplant, in special CC cream-ul 😉
Sa le folosesti in continuare cu drag! :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu prea m-am inteles cu produsele de la Wash & Go, dar imi plac cele de la B.U si elmiplant, in special CC cream-ul 😉
Sa le folosesti in continuare cu drag! :*
ApreciazăApreciază
Nu prea m-am inteles cu produsele de la Wash & Go, dar imi plac cele de la B.U si elmiplant, in special CC cream-ul 😉
Sa le folosesti in continuare cu drag! :*
ApreciazăApreciază
Si eu am incercat foarte multi ani produsele de la Wash&Go
Acum,însă, le-am lăsat pentru ca dupa o vreme nu m-au mai ajutat atât de mult
ApreciazăApreciat de 2 persoane
De B.U. am uitat complet pana azi dimineata cand am citit un articol despre ele. Le foloseam cand eram mult mai tanara. Sincer, nu stiam ca mai exista pe piata.
Folosesc alta marca de sampon si masca de par, nu m-am impacat cu Wash & go.
Crema pare foarte interesanta. As lua-o pentru mama. Ea e mare fan al cremelor de acest gen.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daaaa, CC este bun, imi place si mile, l-am folosit toata vara. Am si celelalte produse si sunt incantata de ele. Wash&Go am reinceput sa il folosesc dupa o perioada foarte lunga, face parte din trusa de cosmetice pentru concediu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Elmiplant imi plac, wash&go am folosit odata in tinerete😛😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mie sampoanele de la Wash&Go imi lasa paru super sarmos…insa Cc cream-ul imi place 🙂
ApreciazăApreciază
CC Creamul asta de la Elmiplant mi-a placut la vremea lui. I-am dedicat sigur o recenzie pe blog. Insa imi plac mai mult cele coreene!
ApreciazăApreciază
Am avut mereu probleme cand am incercat sa folosesc produsele pentru par de la Wash & Go. Mi-ar fi placut sa mi se potriveasca si mie mai ales ca sunt la un pret foarte avantajos. Despre produsele BU am numai cuvinte de lauda. Niciodata nu-mi lipseau din casa si acum le duc dorul foarte mult. Ador mirosurile dulci florale si subtile care sa nu provoace dureri de cap, deci cu siguranta mi-ar fi placut si acestea. Cat despre Elmiplant nu vrei sa stii ce lista lunga am si chiar abia astept sa incerc si eu acest CC Cream mai ales ca are si SPF 20!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-am adus aminte ca am si eu CC cream-ul ala, ia sa il folosesc. Wash&go nu am mai folosit de o vesnicie, la fel si BU.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wash & Go sigur ca am folosit. Si B.U, stiu ca mi-a placut la un moment dat. Am o groaza de preferate, CC cream-ul nu l-am folosit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu chiar aveam impresia că produsele B.U nu mai există pe piață! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu Wash&Go nu prea m-am inteles, insa B.U. am avut acum mai multi ani. Am primit de curand si deodorantul negru, care mi se pare usor dulceag pentru gusturile mele, insa imi place ca persista ok.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dintre toate aceste produse, doar CC creamul l-am folosit. Un produs bun in raportul cu pretul acestuia. Are o acoperire bunicica si singurul minus ar fi rezistenta la transfer. restul produselor nu le-am incercat
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De curand am descoperit si eu apa de toaletă şi spray-ul de corp de la BU Absolute Me, imi plac, sunt perfecte pentru vara si pentru ca nu le-am terminat o sa-mi inmiresmeze si inceputul de toamna.
ApreciazăApreciat de 1 persoană