Noua gamă de îngrijire a părului de la Balea

Bună, frumoaselor!

De curând am primit spre testare noua gamă de îngrijire a părului de la Balea, destinată părului uscat și deteriorat. Sunteți curioase de experiența mea cu aceste produse?

Le-am folosit de 3 ori, așa că mi-am făcut deja o părere despre această nouă gamă de la Balea cu aromă de Mango.

FullSizeRender (2)

În primul rând, toate 3 produsele miros genial a mango, un miros puternic fructat, aromă ce rezistă pe păr până la următoarea spălare. După cum bine știți, prețurile produselor Balea sunt destul de mici, șamponul și balsamul costă în jur de 8 lei (poate chiar mai puțin), iar laptele hidratant de păr nu cred că depășește 10 lei. De asemenea, pe toate 3 recipientele este menționat faptul că nu conțin silicon și că au efect anti-static. Menționez faptul că produsele Balea sunt vegane și această nouă gamă are în componența sa vitamina B3 și B5.

Șamponul deși este destinat părului uscat, deci ar trebui să îmi simt părul mai hidratat după utilizarea sa, nu mă ajută în acest sens. Am încercat o dată să îl folosesc, fără a aplica apoi balsam și lapte de păr, iar rezultatul nu a fost unul plăcut. Părul meu era destul de uscat și greu de pieptănat. Mă bucură însă faptul că părul meu nu s-a îngrășat aproape deloc timp de 3 zile. La următoarea spălare, am utilizat si balsamul de păr. De data aceasta, părul meu era mai fin și catifelat la atingere. Cel puțin așa îl simțeam cât părul era umed, însă după uscare tot simțeam nevoia de mai multă hidratare pentru părul meu. Așa că la a treia spălare, am utilizat și laptele de păr dupa folosirea șamponului si balsamului Balea. Laptele de păr se utilizează pe părul umed, fără a fi necesară limpezirea părului. Recipientul laptelui de păr este prevăzut cu o pompiță prin care se dozează produsul foarte ușor. Eu am avut nevoie de 2 pompițe. Am aplicat produsul foarte aproape de rădăcină și pot spune că părul meu nu se simte deloc lipicios, gras sau lipit de scalp. Are o textură puțin lichidă și alunecoasă care nu încarcă părul.

FullSizeRender (3)

După cum puteți vedea în poză, părul meu este plin de volum și buclele sunt aranjate frumos. Aseară mi-am spălat părul și am folosit toate 3 produsele din gama Balea cu Mango, iar acum după aproape 24 de ore, așa arată părul meu. Nu am folosit nimic altceva să îl aranjez, doar l-am pieptănat.

În concluzie, pot spune că folosite împreună toate aceste 3 produse din gama Balea cu Mango, satisfac nevoile părului meu. Datorită lor, părul meu rămâne curat și plin de volum pentru mai mult timp.

Voi ați folosit produse de păr de la Balea?

With love,

Miss R

28 de gânduri despre &8222;Noua gamă de îngrijire a părului de la Balea&8221;

  1. loredanamanciu zice:

    Am folosit cu ceva timp in urma o gama de par de la Balea si nu mi-a placut. Nu imi facea nimic, dar la fel ca si tine, ma bucur ca nu mi-a ingrasat parul si nici nu l-a inasprit.
    Dar eu stau departe de produsele astea, pentru ca nu am avut o experienta placuta cu ele.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Camelia zice:

    Nu am mai incercat de muuult produse Balea. Asta pentru ca DM-ul din Baia Mare s-a inchis acum ceva timp. Sunt promisiuni ca vor reveni, dar sa vedem cand anume…
    Ce bine ai incadrat in peisaj cele 3 produse din fotografie…Toamna, toamna…

    Apreciat de 1 persoană

  3. Andrea Chitic zice:

    Nu am folosit șampoane Balea, desi alte produse de la ei am folosit. Nu stiu cum sunt, insa faptul ca are miros puternic si ca mirosul mai si persista, inseamna ca are in compozitie parfum si nu in cantitati mici. Iar parfumul, pe langa ca nu e de dorit in niciun produs cosmetic, tinde sa usuce. Desi aroma de mango e printre preferatele mele.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s