Bună, dragilor!
Vara aceasta am citit mai multe cărți decât mă așteptam, astfel că luna aceasta voi scrie recenzii cărților care m-au impresionat.
Stârpiți răul de la rădăcină, împușcati copiii scrisă de Kenzaburo Oe, este prima mea carte scrisă de acest autor și o consider mult mai bună decât cărțile lui Haruki Murakami sau Banana Yoshimoto. Cartea aceasta nu este un roman sau o nuvelă de dragoste așa cum te-ai aștepta dacă ai citit autori contemporani japonezi precum cei enumerați anterior.
Doar citind titlul acestei opere vei înțelege că subiectul atins în această carte este unul nebunesc, revoltător, fiind vorba despre uciderea unor copii. Cartea are pasaje destul de violente și scene intrigante, fapt ce m-a făcut să o citesc într-o zi și o noapte pentru a afla deznodământul.
Stârpiți răul de la rădăcină, împușcati copiii descrie drumul parcurs de către 15 băieți reformatori evacuați în timpul războiului într-un sat montan îndepărtat. În acest loc, tăranii îi disprețuiesc dar totodată le este frică de acești copii. În sat izbucnește ciuma, iar sătenii pleacă lasându-i în urmă pe cei 15 refugiați, blocându-le accesul spre râu unde ar fi putut fugi și scăpa de molimă. În continuare, în carte este descrisă încercarea copiilor de a-și construi viața în acel sat părăsit, fără prea multe resurse și hrană, însă fiind acaparați de sentimente de respect, iubire și valori tribale. (SPOILER) Sătenii nu dispar complet din peisaj, întorcându-se cu o furie sângeroasă și aproape nedreaptă față de băieții reformatori.
Este o carte cu un mesaj puternic, mizeria și groaza pătrunzând în fiecare cuvânt al fiecărei pagini. Nu este o carte ușor de citit, dat fiind subiectul acestei nuvele, însă merită a fi citită datorită complexității și clarității viziunii dar și a adevărului brutal. Nu îți va lăsa la sfârșit un zâmbet pe buze, dar este o carte în care este expus incredibulul instinct de supraviețuire.
Dacă ați citit Împăratul Muștelor de William Golding și v-a plăcut, atunci această carte vă va impresiona și mai mult fiind mai întunecată și mai furioasă.
Sunt curioasă, acest gen de lectură este pe placul vostru?
Nu este pe placul meu acest gen, dar na, fiecare cu gusturile sale
ApreciazăApreciază
Cateodata este indicat sa iesim din bula noastra, cine stie, poate te vor atrage si alte genuri de carti.
ApreciazăApreciază
Mie îmi plac cărțile de dragoste dar sunt deschisa și la alte genuri.
ApreciazăApreciază
Yukio Mishima este, de asemenea, un autor japonez foarte bun. Cu siguranță peste Murakami, care se bucură de o popularitate excesivă nejustificată, consider eu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru sugestie. Il voi avea in vedere cand voi cauta noi titluri pentru biblioteca mea. Despre cartea prezentata de mine ce parere ai?
ApreciazăApreciază
Am citit-o cu mulți ani în urmă. Este o carte extrem de greu de digerat, pe alocuri revoltătoare, foarte bine închegată și cu personaje extrem de ambigue din punct de vedere moral.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Interesanta cartea si eu cand prind o carte care imi place mult nu o pot lasa din mana pana nu o termin.
ApreciazăApreciază