De la difuzoare până la agenți de împrospătare, există atâtea modalități de a face interiorul casei noastre să miroasă bine. Locuința ta poate mirosi ca orice dorești, de la condimentul de scorțișoară și turtă dulce care te va duce cu gândul la sărbătorile de iarnă, la briza mării care te va face să te gândești la vacanță.
🌸 Egiptul Antic
Dacă până acum ai crezut că parfumurile pentru casă sunt apărute recent, defapt, totul a început în Egiptul Antic, una dintre cele mai vechi civilizații din lume despre care se crede că a început în jurul anului 3000 î.Hr.
Probabil ai auzit despre ceremoniile de sacrificiu ale Egiptului Antic. Heroglifele arată că primii parfumeri au fost preoții egipteni care au folosit rășini aromate pentru a face mirosul ofrandelor de sacrificiu un pic mai îmbietor. Acest lucru se datora în mare parte faptului că anticii credeau că ardearea tămâiei era o modalitate de conectare a pământenilor cu zeii.
Aparent, egiptenii precum preoții și faraonii au fost înmormântați cu parfumuri, unele dintre ele încă și-au păstrat mirosul chiar și când au fost descoperite și deschise de arheologi în 1897. Multe dintre ingrediente sunt încă folosite pentru a face parfumuri astăzi, cum ar fi: iasomia, rășina și lotusul.
🌸 China Antică
Vechii chinezi au dezvoltat și ei o relație strânsă cu parfumul. Chinezii s-au concentrat pe arderea tămâiei și a altor parfumuri în locuri speciale și au considerat parfumurile o metodă de dezinfectare și eliminare a bolilor din camere. Florile parfumate și portocalele au fost preferate în rândul acestui popor.
🌸 Grecia Antică
Imperiul Greciei Antice a luat poate cea mai simplă rută a străvechilor pentru a-și reîmprospăta camerele, împrăștind frunze de mentă pe podele.
🌸 Evul Mediu
În Evul Mediu, apa de trandafiri era populară. Chiar dacă liderii religioși au dat un mare „nu” utilizării laice a parfumului (au văzut că simbolizează o frivolitate în lume), cruciații s-au întors din expediții în est, aducând apă de trandafiri cu ei iar oamenii nu au putut rezista tentației.
Tot în secolul al XIV-lea a fost creat primul parfum pe bază de alcool. Cunoscută sub numele de regina apei Ungariei, parfumul era obținut din rozmarin și vin.
În acest moment, parfumul era menit să fie folosit mai mult ca aromaterapie și se credea că ar feri ciuma.
În ziua de astăzi, din fericire, avem acces la o gamă extrem de largă de tipuri și mirosuri de parfumuri de casă. Eu iubesc tot ceea ce înseamnă parfum fresh sau floral pentru locuința mea, de aceea difuzorul THD Diffusore Arancia E Mandarino nu lipsește niciodată din dormitorul meu. Îmi place faptul că deși îl folosesc și recumpăr mereu, încă îi simt mirosul de fiecare dată când intru în încăpere și mă bucură faptul că nasul meu nu s-a obișnuit încă cu el.
Toamna și iarna, recunosc, îmi place să aprind lumânări nu doar pentru mirosul lor, ci și pentru aspectul cozy pe care îl dau locuinței mele. Lumânările mele parfumate preferate rămân și în 2019 tot cele de la Yankee Candle, în special pentru faptul că nu au doar mirosuri simple, ci combinații de arome care îți provoacă anumite trăiri.
Dacă ești în căutare de noi mirosuri pentru locuința ta, te anunț că în perioada 23-29 Septembrie, pe site-ul celor de la Notino, la parfumuri de casă ai o reducere de 20% dacă folosești codul „20rohome„.
Care este produsul tau parfumat de interior preferat? ❤
Foarte bun articolul, m-ai convins sa incerc si eu lumarelele Yankee 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană